[puţin mai târziu]
Oh, ce experienţă! Pfiu, interesantă perspectiva de tranziţie, uitasem pentru o perioadă.
Cred că am să revin tot în locaţia pământeană, imediat ce-mi aleg viitorii părinţi. Aşi încerca şi alte manifestări sub forma de locaţii şi civilizaţii diferite, dar acum mergem pe ideea de homo sapiens.

Este interesant cum încă există supărare şi suferinţă la ideea de transformare energetică. Cine a spus că tranziţia din forma fizică în cea spirituală înseamnă anihilare, a ales experienţa de a crede că a uitat cine este. Şi tare am senzaţia că iniţial şi eu voi susţine aceeaşi idee de suferinţă…

[monolog cu dumnezeu – paralel cu acum]
Mi se pare fascinantă infinitatea extaziantă a familiei noastre. Simt nevoia să explodez într-un şir continuu de evenimente fantastice, să râd cu lacrimi şi să să fiu îngenunchiat de frumuseţea infinită din care facem parte, mai ales în formă fizică. Da, s-a notat: când cobor, trebuie clipe de trezire şi salutat viaţa, cu posibilitatea extinderii contractuale pe termen infinit.

[citind scenariul, în proximitatea lui acum]
Următorul personaj pe care am ales să îl interpretez este de genul masculin de data asta, păr şaten, pasionat de bere, destul de irascibil şi cu o poftă nebună de viaţă. Îşi va dezvolta o imunitate totală faţă de multe idei existente, în special jocurile religioase, politice, monetare şi cam toate cele deprimante. Va zice pas, deşi ştie că este mereu binevenit să intre în dansul pasional al experienţelor limitatoare. El îşi va dedica întregul timp de [acum] – toată viaţa în formă fizică, pentru a trăi cu pasiune radiantă, lucru pe care îl va descoperi treptat dacă va alege.

Demn de menţionat este că el se va „trezi” direct pe scenă, iniţial amnezic total, cu reflectoarele puternice care-i vor lumina faţa, îngreunând tentativa primară de a se vedea în rândul spectatorilor. Îi va lua ani buni să crească, să facă „greşeli”, să experimenteze viaţa în forma fizică, unde este prezent şi acum, în diverse roluri.

Nu ştie de unde a venit sau cine este, va fi doar fascinat de maşinuţa cu telecomanda care merge pe bateriile ce se consumă poate prea repede şi se va electrocuta de nenumărate ori în tentativele curajoase de a încărca bateriile direct din firele prizei, deschise în mod eroic cu șurubelnița.

[concluzionarea ideii din acum]
Vom juca ascunselea. Rolul iniţial al personajului va fi acela de a mă găsi şi a redescoperi familia din spatele scenei, inclusiv pe el. Eu voi fi ascuns în spatele reflectoarelor, însă datoria lui va fi să mă găsească şi în acest proces va inspira pe alţii care joacă piese similare.

Evident va avea nevoie de a fi şi el inspirat, aşa că vom contribui împreună în ideea de a-l “direcţiona” către diverse indicii lăsate acolo tot de noi şi personaje sub diferite forme, toate venite ceva mai devreme decât acum, imediat după mai târziu. Vom face apel la inspiraţie, creativitate şi pasiune, când el va alege să se deschidă spre asta.

Locaţia va fi undeva unde poate creşte rapid, de exemplu undeva mai spre Est, unde încă sunt prietenii noștri care interpretează rolul unor tirani ce instaurează sisteme care afectează pe toţi din jur, demult terminate dar mereu prezente. Este o piesa magnifică în care fiecare extensie a lui dumnezeu joaca rolul de tiran, asupritor, luptător, victimă sau spectator, etc. Sunt extaziat de potenţialul mirific al actului III.

[atemporal]
Mă simt măgulit că am privilegiul acestei experienţe de a intra şi eu in joc. E drept, am ales un moment în care senzaţia de suferinţă va fi mai mică decât a celor veniţi înaintea mea, părinții în special, dar va fi exact la momentul potrivit. Nu are când altfel decât acum, la momentul potrivit – unicul moment din [acum] care nu poate fi decât infinit de perfect.

[puţin spre stânga faţă de acum]
După ce mă va găsi şi va face cunoştinţă cu el, va realiza că ideea de “destin” este o doar un termen limitativ şi va decide să-şi facă singur propriul viitor în [acum]. Eu voi fi mereu cu el, aşa cum suntem cu toţii mereu împreună în energia pe care noi în formă fizică o numim dumnezeu. De fapt, nu am putea să fim vreodată despărţiţi, e ceva ce nu poate exista în existenţă. Dacă ar nu ar exista, nu ar mai fi existenţă.

[paralel cu puţin mai târziu]
Văd că şi tu eşti pe poziţii, caracterul tău joacă acum, printre altele, rolul unui cititor care va alege să treacă această informaţie prin filtrul propriu de idei şi va avea libera alegere în exercitarea oricărei idei sau acţiuni constructive. Cum altfel ne-am putea juca, daca nu am face toţi un tandem?

[actul II, după tranziţie]
Da, îmi place ideea. Sunt entuziasmat! Nu cred că aşi putea avea experienţa fizică de a-mi dedica viaţa în a mă recunoaște şi a produce un impact cât mai pozitiv dacă nu ar fi atât de mulţi fraţi, surori, copii şi părinţi care aleg ideea de a avea experienţa în care suferă pe pământ, sub diferite forme biologice şi anatomice.

Jocul ar fi cam liniar dacă toţi s-ar vedea în braţele publicului din spatele scenei, privindu-şi experiența concomitentă în mai mule planuri, alături de fiinţe infinite ce aleg diverse metode interminabile de a se experimenta în forme energetice.

[cu două vieţi înainte, exact acum]
Ar fi o idee bună să pun acum bazele dezvoltării caracterului principal pe care îl voi juca în actul III – două vieţi după acum. Personajul actual va construi elementele principale ale scenei pe care va juca ceva mai târziu, cu un costum diferit de cel actual. Nu va mai fi blondina plinuţă care are grijă de cei 5 copii rămaşi fără tată, cel mai probabil va merge pe partea masculină de data aceasta, dar va continua ceea ce a început aici.

[acum]
Aşa, unde rămăsesem… A, da! Eu cu instrucţiuni iniţiale de a mă găsi, apoi construirea în timp real a unei scene total improvizate, în exclusivitatea momentul de [acum] şi în abundenţa pasională a extazului de a trăi. Bun, totul e în regulă. Fiecare este la locul ales? Perfect, publicul este rugat să facă linişte; aprindeţi luminile, încep filmările!

[actul III, scena vieţii]
Action!

9 comentarii: