Cum să câştigi prieteni şi să influenţezi oamenii
How To Win Friends And Influence People este probabil una din cele mai deosebite cărţi scrise vreodată şi a fost New York bestseller multă vreme.
Publicată în anul 1936 de către Dale Carnegie, a fost printre primele publicaţii despre dezvoltarea personală, rămânând chiar şi astăzi o operă deosebit de importantă, ale cărei principii se aplică indiferent de vechimea lor.
Cartea are aproximativ 200 pagini (variază în funcţie de ediţia reeditată), iar informaţia este gradual şi elegant prezentată, autorul folosind şi exemple clare din realitate, facilitând astfel asimilarea informaţiei.
Principii de bază în relaţiile cu oamenii
* nu critica niciodată! Nimic nu este mai toxic decât o critică distructivă şi NU există beneficii în urma ei. Alege numai partea bună a lucrurilor şi laud-o sincer, dar niciodată să nu flatezi sau linguşeşti.
* observă avantajele unei situaţii neplăcute şi mulţumeşte pentru ele (schimbăm dezavantajele unei situaţii din rău în bine);
* apreciază sincer pe alţi oameni. În discuţii, pune pe primul loc ce vor oamenii, nu ce vrei tu şi vezi lucrurile din perspectiva lor, pentru a-i înţelege mult mai bine. Convinge-i să facă ce doreşti, dar simpatizând situaţia lor şi găsind soluţia de a-i avantaja şi pe ei nu doar pe tine;
* acceptă 100% responsabilitate pentru toate greşelile tale şi critică-te numai pe tine, dar prietenos, sincer şi constructiv.
Cum să devii o persoană mai plăcută
* dezvoltă-ţi un interes sincer pentru oamenii ce te înconjoară. Nu e uşor, dar e realizabil şi are numai avantaje;
* zâmbeşte cât mai des, dar sincer şi elegant. Orice zâmbet fals sau mecanic va avea efect negativ;
* este imperativ necesar să ţii minte numele oamenilor, fără a mai accepta scuze că este greu, sau ai uitat. Dacă e nevoie, scrie-le pe hârtie şi repetă-le. La fel cu datele de naştere. Astfel, îi faci un compliment discret fiecărei persoane căreia îi vei reţine cât mai multe date;
* fii un foarte bun ascultător! Pune întrebări despre subiect şi încurajează oamenii să vorbească despre ce le place.
* vorbeşte despre subiectele lor preferate, sau ceea ce îi încântă şi lasă-i pe ei să vorbească mai mult. Niciodată nu întrerupe o conversaţie decât dacă este absolut imperativ necesar;
* fă-i pe oameni să se simtă importanţi, dar NU minţi niciodată, pentru că va avea efect invers. Poartă discuţii despre ceea ce îi ridică; în orice persoană există ceva pozitiv, deşi aparent nu vedem asta din cauza aroganţei.
Convinge oamenii să gândească ca tine
* evită absolut orice ceartă. Oricum ar fi, mereu vei pierde, fiindcă:
a) poţi pierde cearta, conform argumentelor prezentate;
b) dacă vei câştiga cearta, vei pierde simpatia şi încrederea interlocutorului;
* respectă opiniile celorlalți şi nu spune niciodată: “Nu ai dreptate!” Nu-i contrazice în mod direct;
* dacă ai greşit, recunoaște imediat, sincer şi astfel îi dezarmezi; vor căuta să te scuze ei pe tine (100% responsabilitate + 100% demnitate);
* începe orice discuție într-un mod prietenos, calm şi degajat. Tonul face muzica înainte de orice cuvânt spus;
* convinge-ţi interlocutorul să spună “Da, Da!” imediat. Metodă folosită în majoritatea reclamelor unde se vorbeşte de nevoile pe care le avem, dar acolo ei nu sunt sinceri iar produsele de cele mai multe ori sunt derizorii, deci trebuie sinceritate;
* lasă respectiva persoană să creadă că ideea de care vorbiţi este a ei şi că are libertate de exprimare şi alegere. Cere-i sfatul elegant şi sincer, ascultă-i părerea şi din nou, NU o contrazice direct;
* foarte important – rezolvă orice problemă punându-te în locul persoanei respective, observând situaţia din perspectiva ei şi fii foarte înţelegător faţă de situaţia şi reacțiile ei;
* foloseşte argumente motivante în ceea ce explici, care arată latura semnificativă a lucrurilor şi multe exemplificări elegante şi clare;
* o mică provocare poate avea efecte benefice şi foarte stimulente, fiind o opţiune ce trebuie luată în calcul. Nu este acelaşi lucru cu un pariu pe o sumă mare de bani, dar e un principiu stimulent.
Dezvoltă-ţi calităţi de lider
* începe conversaţiile cu apreciere sinceră faţa de cealaltă persoană şi de activităţile ei dar din nou, NU linguşi;
* atrage atenţia asupra greşelilor oamenilor în mod indirect şi elegant, prin a începe să vorbeşti despre greşelile tale, pe care le conştientizezi şi recunoşti sincer. Astfel, faci ca greşeala unui om să pară mai uşor de remediat şi îl încurajezi să fie mult mai atent, evitând critica;
* în loc de a da un ordin direct, pune întrebări elegante ce duc la realizarea acelui ordin. Nu umili pe nimeni în public sau privat. Este imperativ să laşi loc persoanei să se retragă cu faţa curată dar cu lecţia învăţată;
* întotdeauna observă şi laudă sincer fiecare mică sau mare realizare a subalternilor. Dă-le altora, în mod indirect, o reputaţie la nivelul căreia să se ridice şi o vor face de cele mai multe ori;
* mereu încurajează, fără critică sau demoralizare. Şi cel mai important: convinge acea persoană să fie bucuroasă să îndeplinească sugestiile tale, prin argumente clare, elegante şi stimulative.
Concluzie personală: O carte de peste 2oo pagini nu poate fi complet descrisă aici; de aceea recomand cu mare căldură lecturarea ei. Categoric merită devorată! Este asemenea unui manual de utilizare al relaţiilor interumane. Tu ce părere ai?
