Arta impulsului
Citisem recent una din sugestiile primite anterior în care mi se sugera să scriu şi despre un subiect despre care nu știu multe detalii, sau chiar nimic. Întâmplător am găsit unul, extrem de important pentru mine şi poate pentru tine în aceeaşi măsură.
Cu puţini ani în urmă, mai exact înainte de apariţia internetului şi mai ales în epoca comunistă, accesul la informaţie utilă era mult mai limitat. Acum, diferenţa este colosală, fiind cufundaţi într-o extremă în care accesul la informaţie este efectiv copleşitor. Poţi afla orice despre orice subiect, fără să mai fie nevoie neapărat să te duci la bibliotecă.
Tocmai din acest motiv şi cu un pic de disciplină abia formată şi fragilă, m-am cufundat în multe cărţi pe diverse subiecte, unul dintre ele fiind bineînţeles dezvoltarea personală. După un anumit punct am ajuns să primesc informaţie nouă cam o dată la 3-4 cărţi, apoi şi mai rar. Mi-am dat seama astfel că nu există chiar aşa multe secrete ale vieţii şi că ceea ce avem de făcut pentru a ne perfecţiona poate fi redus în mult mai puţine rânduri scrise decât există deja.
Dacă ar fi să împart pe etape, aş spune că pe locul 1 este teoria, apoi practica, ce poate fi împărţită în două elemente: crearea unui obicei constructiv şi executarea lui cât mai des. Însă toată teoria existentă, deşi extrem de bună şi dovedită prin practica celor ce o scriu, are o barieră omniprezentă…
Cum rămâne cu acel ceva, desconsiderat adesea, care are probabil cea mai mare importanță? Cum rămâne cu impulsul? Acea mică şi ascuţită comandă care îţi vine în creier şi eşti atât de tentat să o execuți, încât în momentul acela nimic nu mai contează. Degeaba ştii teoria de pe lume, dacă ai acţionat condus de un impuls.
Ştiu că omul este o fiinţă emoţională mai mult decât raţională, deci la ce folos că ştii multe, dacă nimeni nu te învaţă cum să controlezi impulsul, prima comandă care îţi vine la un moment dat, ce poate fi bună sau rea. Da, ştiu, există oameni care gândesc de 10 ori înainte să spună ceva, ceea ce îi face extrem de anoşti şi plictisitori. Este ca şi cum ai purta o conversaţie cu un agent secret ce-şi calculează fiecare cuvânt, astfel irosind aproximativ un sfert din viaţa lui pentru a analiza şi găsi răspunsuri potrivite.
Comunicarea fluentă şi acţiunile luate zilnic nu permit prea mult timp de gândire uneori şi parcă nici să analizez de 10 ori un răspuns nu-mi place. Cine spunea să gândești de 10 ori înainte să iei o decizie, a avut cel mai probabil o viaţă în care numai asta a făcut. Poate când îl durea burta, se gândea de 10 ori dacă să se ducă la baie sau nu.
Unii oameni au nativ un caracter mai ponderat, mai calm, ce le permite relativ uşor să ia decizii mai calculate. Chiar dacă asta nu înseamnă că sunt şi bune, ba chiar mulţi care ezită îşi muşcă buzele ulterior. Toată teoria de pe lume, toată morala şi toate învăţămintele primite, sunt efectiv zero în momentele în care iau o decizie instant, asupra unui fapt din viaţă şi acţionez. Uneori merită, dar uneori este greşită şi dacă aş fi analizat informaţia dobândită în timp, alta ar fi fost decizia aleasă.
Dar de câte ori nu mă găsesc în situaţia în care mă întreb de ce iau anumite decizii, deşi ŞTIU teoria ca pe o poezie de la grădiniţă? Cum se poate controla un impuls, dacă ai un caracter sangvinic sau coleric? Cum poţi face legătura între teoria dobândită şi acea nanosecundă în care iei o decizie de moment, căreia nu-i pasă efectiv de teoria ta?
Ştiu că din greşeli înveţi, dar asta este iar teorie. Ceea ce nu zice nimeni este că înveţi doar din anumite greşeli, pentru că unele pot fi prea dure. Dacă nu te-ai asigurat la o depăşire si te-a luat tramvaiul, ce mai poţi învăţa din greşeala asta, dacă nu a mai rămas nimic din tine…
Nu ştiu cum poate fi controlat un impuls, în timp real şi fără timpi morţi în care să analizez de 10 ori orice decizie din fiecare zi (ceea ce ar putea crea schizofrenie). Singura mea sugestie ar fi prin crearea unui obicei din a face asta, un automatism atât de puternic, încât să echivaleze cu un pilot automat bine direcţionat. Dar asta ar însemna să-mi pot schimba caracterul. Cine a reuşit vreodată să schimbe cu adevărat caracterul dobândit la naştere? Nu mă refer la a fi mai cizelat, controlat, respectuos, ci la a schimba întregul caracter, evitând deciziile bazate pe impulsul dobândit genetic.
Până şi oamenii de succes, care predau învățăminte mari, şi ei fac unele greşeli bazate pe unele decizii impulsive şi o recunosc. Dar ce înseamnă asta? Că suntem oameni şi că, oricât de mult am lucra la noi, va rămâne mereu acea latura incontrolabilă ce poate reduce la zero anii de experienţă şi muncă asupra persoanei proprii?! Nu îmi surâde deloc ideea; ba chiar o resping nonşalant.
Dacă cineva stăpânește arta deciziilor de moment şi la care primează raţiunea mai mult decât emoţia, atunci înseamnă că există posibilitatea de autocontrol instant şi constructiv, care poate face o mare diferenţă. Dar există cineva? Asta vreau să aflu…
Lucrez pe două planuri paralele (teoria şi practică), dar între ele trebuie să existe o dreaptă care le leagă şi care poate fi controlată, dar nu stăpânesc această artă a controlării impulsului. Şi tind să cred că unii oameni, prin temperamente diferite, au avantaje sau dezavantaje faţă de semenii lor, pentru că un om impulsiv are mult mai multe provocări de la el, decât un om care s-a născut mai calm şi care nu a mişcat un deget pentru asta. Şi în final, mă întreb dacă trebuie controlat acel impuls mereu, sau doar uneori. Efectele lui sunt şi bune şi rele…
Concluzie personală: nu am nicio concluzie! Vreau să aflu de la tine orice sugestie care ar putea ajuta la un control mai bun asupra acelui cal nărăvaş numit impuls, care de cele mai multe ori face ce vrea şi ignoră tot ce ştiu.
Tu cum îţi controlezi impulsul? Trebuie să îl controlăm? Cum pot învinge caracterul? Pun întrebările corecte?